S-ar putea ca o mașină electrică să nu fie cea mai obișnuită priveliște la intrarea unui hotel din Cluj – dar zilele acestea se desfășoară aici Innowave Summit 2022, o conferință în domeniul high-tech si inovare, la care a participat și comisarul european pentru Inovare Mariya Gabriel.
Așa că acesta a fost locul în care s-a prezentat azi un concept de mașină electrică realizat în România, gândit de Newcar4future, un start-up pornit și finanțat de Voicu Oprean, fondator al companiei IT Arobs, împreună cu alți pasionați de inginerie. Investiția în crearea prototipului s-a ridicat la aproximativ 500.000 euro, iar pentru începerea producției (de serie mică) startup-ul va încerca să atragă o finanțare de 2 milioane de euro, spun cei din spatele proiectului la care se lucrează de 4 ani.
„Este o mașină electrică gândită, concepută și dezvoltată la Cluj-Napoca și în aproape toate centrele unde AROBS își desfășoară activitatea. Proiectul a fost dezvoltat în parteneriat cu Universitatea Tehnică Cluj-Napoca UTCN dar și cu firme și persoane fizice care sunt pasionate de construirea și testarea limitelor tehnologice într-un domeniu atât de frumos dar și concurențial. În acest proiect am reușit să îmbinăm armonios partea de design, inginerie mecanică, electrică și electronică, dar și hardware și software”, a declarat Voicu Oprean, investitor principal Newcar4future, fondator și CEO al AROBS.
Mașina, care nu are încă un nume, este echipată cu un motor în roată dual, cu tracțiune spate, o baterie de 56KW, având un cuplu de 1.500 Nm pe roată, și atinge 100 km/h în putin peste 5 secunde. Mașina are o autonomie estimată la 350 km și atinge viteza maximă de 180 km/h.
Proiectul mai are câteva etape de parcurs și anume componenta de finisare,- respectiv omologare RAR, proces început în decembrie 2021. “Dorim ca în următorul an, să transformăm conceptul într-o mașină care să străbată șoselele din Europa” a adăugat Voicu Oprean.
“Am fost la RAR în decembrie, avem multe puncte de atins. Mașina nu are cheie. Nu se poate certifica din punctul de vedere al autorităților române”, a menționat Oprean, vorbind despre etapele următoare pentru ca mașina să poată circula în România.
Prototipul a fost produs la Cluj, dar producția de serie ar putea avea loc… oriunde. “Avem discuții cu UTCN, care are colaborări cu grupuri din industria auto, o serie mică putem obține aici, apoi vom aduce investitori”, spune Oprean. Va fi nevoie de o finanțare estimată acum la 2 milioane de euro, pentru începerea producției, a declarat Oprean pentru Economedia.
Premierul Nicoale Ciucă, prezent la Cluj zilele acestea, a venit și el la prezentarea mașinii, s-a declarat impresionat, dar nu a îndrăznit să dea o tură la volanul prototipului, pe platforma hotelului. “E impresionant că la Cluj are loc un proces dinamic în ceea ce privește cercetarea și inovarea și că se gândesc la producție de serie”, a spus Ciucă.
Cine dezvoltă proiectul?
Newcar4future este un start-up românesc axat pe cercetare, dezvoltare și inovare pentru autovehicule electrice. Proiectul de dezvoltare s-a întins pe o perioadă de patru ani și a fost realizat de o echipă multidisciplinară, căreia i s-au alăturat și cercetători din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca. Investiția în crearea prototipului s-a ridicat la aproximativ 500.000 euro, iar pe lângă Voicu Oprean, în cadrul proiectului au mai investit cofondatorii Reparo Services Cluj, Mihai Matica și Florin Dehelean. Totodata alți pasionați de mașini din Cluj, Târgu Mureș sau București și-au adus contribuția prin efortul lor sau prin idei și muncă.
Designul mașinii poartă semnătura lui Peter Szabo, un mare pasionat în design, printre altele tâmplar în timpul liber. Acesta a construit în anul 2016 singura mașină din lume realizată din lemn, prezentată la multe expoziții printre care și Embedded World 2017 din Germania. “Am fost atent să nu semene cu nicio altă mașină, să fie ceva unicat”, a spus Szabo. În momentul de față, startup-ul a livrat un produs minim viabil, iar după finalizarea etapelor de finisare și omologare, urmează fabricarea unei serii limitate de până la 10 mașini.
Investiții în startup-uri
Voicu Oprean este angel investor în start-up-ul Newcar4future încă din anul 2018. Acesta este implicat, ca investitor, în companii precum Ebriza, softul de vânzare și gestiune, Eventmix, o platformă de evenimente online, Extasy, o platformă de experiențe, dar și WAM, o platformă de jocuri, precum și RFMeter, soluție de smart metering și Skillview, soluție de testare a cunoștințelor lingvistice.
E-car Concept este expusă în aceste zile la Grand Hotel Italia din Cluj-Napoca, până în data de 20 mai inclusiv, în cadrul Innowave Summit 2022, eveniment în domeniul high-tech si inovare.