Cât va mai dura actuala pandemie COVID-19

Dr. Emanoil Ceaușu spune că este greu de anticipat cât va mai dura actuala pandemie COVID-19, mai ales că ne confruntăm cu un virus perfect, dar există însă un consens, respective pandemia se va încheia când o mare parte a populaţiei va deveni imună la SARS-CoV-2.

“Imunizare obţinută fie prin trecerea prin boală (imunizare naturală de grup), fie prin vaccinare. Imunizarea naturală înseamnă că cel puţin 60-70% din populaţie să treacă prin infecţia cu virusul SARS-COV-2, iar imunitatea post infecție să fie protectoare şi durabilă. Greu, dacă nu chiar imposibil de obţinut pe termen scurt sau mediu. Suedia (unde s-a experimentat acest mod de imunizare) are în prezent o rată de imunizare a populaţiei de numai 15%, Spania şi Marea Britanie de 5%, Italia de 2,5% (7,5% în Lombardia, zona cea mai afectată de infecție). Pe de altă parte, nu se ştie încă cât timp durează anticorpii post infecţie naturală. Un studiu german a evidenţiat dispariţia anticorpilor la 40% din cei infectaţi după 3-6 luni. Pe de altă parte, există un aspect puțin cunoscut, deocamdată, al infecției cu SARS-CoV-2, urmările acesteia pe termen mediu și lung”, a spus Dr. Emanoil Ceaușu.

Totodată, acesta a spus că observații recente arată că o parte importantă din foștii bolnavi de COVID-19 dezvoltă ulterior infecției acute un sindrom astenic psihosomatic de lungă durată și/sau complicații pulmonare, cardiace sau vasculare.

Potrivit bilanțului prezentat de același medic, în șapte luni de pandemie, respectiv la 30 Septembrie, România înregistra 127.572 cazuri diagnosticate, dintre care peste 700 medici şi 4.825 decese, dintre care nouă medici .

Epidemia de COVID-19 în România: aspecte comune și particularități

Potrivit prof. Dr. Emanoil Ceaușu, în România, epidemia de COVID -19 a evoluat în contextul epidemiei din vestul Europei, având aspecte comune, dar şi unele particularităţi.

Astfel, la apariția primului caz în România, în ţările din vestul Europei existau deja cazuri de COVID-19:

• Italia(323 cazuri),
• Franţa(14 cazuri),
• Germania(18 cazuri),
• Marea Britanie(13 cazuri),
• Spania(7 cazuri).

În acel context, medicul, Dr. Emanoil Ceaușu, amintește că sute de mii de români au început să se reîntoarcă în ţară din zone în care epidemia era în desfăşurare, unii dintre ei, infectaţi cu SaRS-CoV-2.

În perioada 26.02.2020–18.03.2020, din cele 261 cazuri diagnosticate în România, 127(49%) erau cazuri de import: din Italia (66%), Franța, Germania și Spania (cu 5%), Marea Britanie, Austria (cu 4%) și 130 (49,1%) contacți direct sau indirecți ai cazurilor de import. Procentul a scăzut treptat, ajungând la 13% la sfârșitul lunii martie, potrivit prof. Dr. Emanoil Ceaușu.

“Carantinarea persoanelor venite din aceste zone epidemice a permis, pentru o perioadă de timp, limitarea propagării infecţiilor în comunitate. Introducerea stării de urgenţă în data de 15.03.2020 a contribuit mult la limitarea răspândirii infecţiei cu SARS-Cov-2 în rândul populaţiei şi, în consecinţă, la ţinerea sub control a epidemiei, cu evitarea suprasolicitării spitalelor şi depăşirea capacității de îngrijire, în special în secţiile de ATI, aşa cum s-a întâmplat în multe ţări din vestul Europei.Numărul zilnic de cazuri noi s-a menţinut la un nivel scăzut şi relativ constant, în perioada martie-iunie 2020. Astfel, numărul maxim de cazuri diagnosticate într-o zi a fost: 308 cazuri în luna martie, 525 cazuri în aprilie, 431 cazuri în mai şi 460 cazuri în luna iunie. În data de 14 mai se încheie starea de urgenţă și se instituie starea de alertă. Restricţiile sunt mult diminuate. Din acest moment, menţinerea sub control a epidemiei a depins, în mare măsură, de atitudinea populaţiei faţă de restricţiile rămase în vigoare şi faţă de măsurile de protecţie personală şi colectivă recomandate de autorităţi”, după cum a explicat același medic.

Potrivit acestuia, ca şi în restul Europei, diminuarea restricţiilor a coincis cu perioada vacanţei de vară şi a concediilor. Pentru o parte a populaţiei, ’’relaxarea’’ a fost totală, cel puţin în perioada concediului, ceea ce a dus la transmiterea accelerată a infecţiei în comunitate în perioada concediului şi după întoarcerea din concediu. Un număr mare dintre persoanele diagnosticate cu COVID-19 în lunile iulie, august și septembrie au fost persoane întoarse din concediu sau contacţi ai acestora.

“Începând cu data de 08.07.2020, când s-au înregistrat 535 cazuri, cel mai mare număr de cazuri de la debutul epidemiei la noi, numărul cazurilor a crescut constant şi rapid, depăşind 1000 cazuri/zi în data de 22.07.2020 (1030 cazuri). Din acest moment şi până în prezent numărul de cazuri noi de COVID-19, a fost permanent situat peste 1000 cazuri/zi (cu un număr maxim de cazuri/zi -1767 în data de 23.09.2020) iar în 30 septembrie am atins un număr record de cazuri, 2158. Pe toată durata epidemiei, media de vârstă a cazurilor diagnosticate s-a situat între 47 și 49 ani iar cea a deceselor între 69 și 70 de ani”, a explicat medicul.

Potrivit acestuia, situaţia din România nu este singular, iar în multe ţări din Europa s-a înregistrat, începând cu luna iulie, o creştere semnificativă şi continuă a numărului de cazuri la valori care depăşesc, în acest moment, valorile maxime înregistrate pe întreg parcursul pandemiei. Şi în aceste ţări, creşterea numărului de cazuri s-a datorat reducerii restricţiilor, „relaxării” excesive a populaţiei, cu nerespectarea regulilor epidemiologice de bază, esenţiale în stăpânirea oricărei epidemii, produse de un virus cu transmitere respiratorie (mască facială, distanţare fizică, evitarea aglomeraţiei, în special în spaţii închise etc.).

Nu ratati:

Trending

spot_img

Stiri verificate. Stiri reale.

Follow us