Dezvoltatorii anunță că locuințele se vor scumpi

Dezvoltatorii anunță că locuințele se vor scumpi. Până la finalul anului, în marile oraşe, apartamentele vor fi cu 30 la sută mai scumpe decât în 2020, spun dezvoltatorii imobiliari. Pun creșterea pe seama majorării prețului la materialele de construcție. Un calcul la rece arată însă că de fapt creșterea nu ar trebui să fie mai mare de 6%. Unii dezvoltatori anunță scumpiri la blocurile deja construite, pe motiv că au crescut prețurile la materiile prime

Prețurile apartamentelor au crescut în marile orașe. La cât a ajuns prețul pe metru pătrat
În timpul pandemiei, locuinţele, indiferent de anul în care au fost construite, au înregistrat scumpiri considerabile.

Cinci dintre cele șase mari orașe monitorizate constant de Imobiliare.ro au înregistrat majorări ale valorilor medii de listare pe segmentul apartamentelor, cea mai semnificativă marjă de creștere fiind observată în Iași. Excepția de la regulă este reprezentată de Brașov, unde tendința generală de scădere a fost susținută exclusiv de segmentul locuințelor noi.

Cu cat s-au scumpit locuintele?

În București, în septembrie, prețurile apartamentelor disponibile spre vânzare au înregistrat un avans general de 0,9%, de la o medie de 1.569 de euro pe metru pătrat util, până la 1.583 de euro pe metru pătrat. Așteptările proprietarilor au fost mai ridicate doar pe segmentul locuințelor din blocurile vechi, care s-au apreciat cu 2,2%, de la 1.489 de euro pe metru pătrat, la 1.522 de euro pe metru pătrat. Pe de altă parte, locuințele din ansambluri rezidențiale au înregistrat o scădere de 0,2%, de la 1.621 la 1.617 euro pe metru pătrat.

În Brașov, indicele imobiliare.ro a consemnat, per ansamblu, o scădere de 0,7% al prețurilor apartamentelor, de la 1.442 de euro pe metru pătrat util la finele lui august, la 1.432 de euro pe metru pătrat la sfârșitul lui septembrie. Cu toate acestea, în cazul locuințelor din blocurile vechi a avut loc o creștere: este vorba de un avans de 0,6%, de la 1.342 la 1.350 de euro pe metru pătrat. La polul opus, locuințele noi din Brașov au înregistrat o scădere de 1%, de la 1.546 la 1.531 de euro pe metru pătrat.

În Cluj-Napoca, prețul apartamentelor s-a majorat cu 0,6% în septembrie, ajungând la o valoare medie de 1.985 de euro pe metru pătrat util, față de 1.973 de euro pe metru pătrat la finele lui august. Prețurile locuințelor din blocurile vechi au crescut cu 1,6% (de la 1.965 la 1.996 de euro pe metru pătrat), în vreme ce locuințele din ansamblurile noi au consemnat un recul de 0,5% (de la 1.983 la 1.974 de euro pe metru pătrat).

În prima lună de toamnă, valoarea medie a apartamentelor scoase la vânzare în Constanța a înregistrat o creștere de 1%, de la 1.347 de euro pe metru pătrat util, la 1.360 de euro pe metru pătrat. Prețurile s-au majorat pe ambele segmente de piață analizate, însă într-o măsură diferită: apartamentele vechi s-au apreciat cu 0,2% (de la 1.338 la 1.341 de euro pe metru pătrat), iar unitățile locative nou-construite, cu 1,9% (de la 1.360 la 1.386 de euro pe metru pătrat).

În Iași, s-a constatat o creștere de 3,6% în luna septembrie, de la o medie de 1.131 de euro pe metru pătrat util, la 1.172 de euro pe metru pătrat. Prețurile locuințelor din blocurile vechi s-au majorat cu 2,1%, de la 1.130 la 1.154 de euro pe metru pătrat. Pe segmentul apartamentelor nou-construite, pe de altă parte, a avut loc un avans mai semnificativ, de 4,7% mai exact, de la o medie de 1.131 de euro pe metru pătrat, la 1.184 de euro pe metru pătrat.

În Timișoara, valoarea medie a unui apartament a crescut cu 0,6% de la 1.349 la 1.357 de euro pe metru pătrat util. Pe segmentul locuințelor vechi disponibile spre vânzare pe piața timișoreană a fost consemnat un avans de 0,5% al prețurilor, de la 1.347 la 1.354 de euro pe metru pătrat. Locuințele noi s-au scumpit cu 1%, de la 1.357 la 1.371 de euro pe metru pătrat util.

Eurostat: România, printre ţările UE în care preţurile locuinţelor au crescut în ultimele luni
Preţurile locuințelor au crescut cu 2,6% în zona euro şi cu 2,7% în UE, în trimestrul doi din 2021, comparativ cu precedentele trei luni, arată datele publicate joi de Oficiul european pentru Statistică (Eurostat).

Cele mai importante creşteri au fost înregistrate în Letonia, Slovenia, Austria, Cehia, Olanda, Germania, Croaţia, Suedia, Lituania, Slovacia, Portugalia, Danemarca, Polonia, Malta, Estonia, Finlanda, Irlanda, Spania, Belgia, Italia, Franţa şi România.

Toate statele membre UE pentru care sunt disponibile date au raportat creşteri ale preţurilor locuinţelor în trimestrul doi din 2021, comparativ cu precedentele trei luni, cel mai important avans fiind în Letonia (6,7%), Slovenia (4,5%), Austria (4,2%), Cehia (3,9%), Olanda (3,8%), Germania (3,7%), Croaţia (3,6%), Suedia (3,5%), Lituania (3,4%), Slovacia (3,3%), Portugalia (3,2%), Danemarca şi Polonia (ambele cu 3,1%), Malta (2,7%), Estonia şi Finlanda (ambele cu 2,6%), Irlanda şi Spania (ambele cu 2,4%), Belgia (1,8%), Italia (1,7%), Franţa şi România (ambele cu 1,6%).

Nu ratati:

Trending

spot_img

Stiri verificate. Stiri reale.

Follow us