Ema Răducanu a devenit singura jucătoare din istorie care a ajuns în semifinale la New York, 6-3, 6-4 cu campioana olimpică Belinda Bencic, după ce şi-a început parcursul în calificări. A făcut deja un salt extraordinar în clasamentul WTA care va fi dat publicităţii după terminarea turneului, locul 51, şi are şanse să ajungă pe un loc incredibil: 23! La start era pe 150.
Emma Răducanu a ajuns de pe locul 150 pe 51 şi poate urca până pe 23. A câştigat deja 675.000 de dolari şi poate ajunge la 2,5 milioane de dolari!
Emma are un an 2021 extraordinar, cu tur 4 la Wimbledon şi ajunsă acum în semifinale. Obţinuse 35.185 de dolari din premii la turneele mici la care a participat pentru ca în 2021 să încaseze 268.191 dolari. Iar acum, la Flushing Meadows să aibă asiguraţi 675.000 de dolari.
O calificare în finală i-ar aduce tinerei jucătoare locul 31, iar câştigarea turneului ar urca-o până pe poziţia a 23-a!
Finala asigură fiecărei participante 1,25 milioane de dolari, iar titul un cec de 2,5 milioane de euro!
Emma se va duela, vineri dimineaţă, cu Maria Sakkari pentru un loc în marea finală. În cealaltă semifinală vor juca Aryna Sabalenka și Leylah Fernandez.
Cum a ajuns Emma Răducanu în semifinale la US Open 2021
Până în semifinale, Emma Răducanu a reușit un turneu perfect la US Open, unde se află la prima participare, fără să cedeze vreun set.
Rând pe rând, Emma Răducanu a trecut de Bibiane Schoofs, 6-1, 6-2, Mariam Bolkvadze, 6-3, 7-5, și Mayar Sherif 6-1, 6-4, în calificări, în timp ce pe tabloul principal victime i-au fost Stefanie Voegele, 6-2, 6-3, Shuai Zhang, 6-2, 6-4, Sara Sorribes Tormo, 6-0, 6-1, Shelby Rogers, 6-2, 6-1, și Belinda Bencic, 6-3, 6-4.
Câți bani încasează Emma Răducanu după calificarea în semifinalele US Open
Calificarea în semifinalele US Open reprezintă atât o performanță sportivă remarcabilă pentru Emma Răducanu, cât și o realizare importantă din punct de vedere financiar.
Semifinale US Open 2021, feminin
Emma Răducanu-Maria Sakkari
Leylah Fernandez-Aryna Sabalenka