22 decembrie 1989. Ora 12:51. Haos în ţară, soldaţi peste tot, oameni în pieţe, sângele revoltei înăbuşite în noaptea dinainte era încă pe străzi, iar un elicopter se ridicase cu doar vreo 40 de minute înainte de pe sediul Comitetului Central al Partidului Comunist Român. De dimineaţă, la televizor, se difuzase decretul prin care se instala starea de necesitate pe întregul teritoriu al ţării, dar acum imaginile erau cu totul altele. Niciun crainic cu cravata aranjată, nicio limbă de lemn, nici Ceauşescu adresându-se poporului, ci un grup neaşteptat de oameni, exaltaţi şi parcă incapabili să înţeleagă complet momentul pe care îl trăiau. În fruntea lor, un poet şi un actor: Mircea Dinescu şi Ion Caramitru.
„Arăţi că lucrezi la un apel!“
„Să-nceapă Mircea, că pe el îl cunoaşte lumea! Mircea, te prezint şi tu scrii, arăţi, arăţi că lucrezi la un apel!“, a spus Ion Caramitru. Pentru prima dată în istoria Televiziunii Române, cineva vorbea către popor fără permisiune de la Partid. Acel „arăţi că lucrezi la un apel“ se va transforma în anii următori, din atenţia incomparabilă pentru propagandă a lui Corneliu Vadim Tudor, în „Mircea, fă-te că lucrezi!“. Ca orice act de propagandă atent construit, expresia va prinde repede, cristalizând în mintea multora ideea că întreaga revoluţie a fost o piesă de teatru ieftină. Adevărul era însă altul, după cum a povestit, în repetate rânduri, Ion Caramitru. „S-a creat un fel de folclor pe tema asta. (…) E un fel de citat, numai că în condiţiile de atunci, cineva din platou ne-a spus că trebuie să mai aşteptăm, că nu avem curent pentru emisie – ceea ce era o minciună, pentru că, de fapt, acele minute au fost folosite pentru a fi filmaţi prin camere la comanda unora din regie sau mai de sus – or, în acele minute de restrişte, uitându-mă în jur şi necunoscând pe nimeni decât pe Mircea Dinescu, pe care îl întâlnisem în studiou (…) şi care avea un carneţel cu el, şi-am spus cine va vorbi, ce va spune, tu eşti om de condei, scrie ceva, să vedem ce spunem noi aici. Când a început tevatura că începem emisia, a uitat carneţelul, şi îl ştiţi ce temperament are şi cum se manifestă, eu am luat carnetul şi am spus arată că lucrezi, nu fă-te că lucrezi”, povestea Caramitru într-un interviu pentru Digi24, în 2014.
„Am învins!“
Folclorul Revoluţiei a mai reţinut şi o altă expresie pe care Ion Caramitru, însufleţit, alegându-şi cuvintele cu atenţie, o va rosti în primele clipe de televiziune liberă: „Fraţilor, mulţumită lui Dumnezeu, ne aflăm în studioul de televiziune. Am reuşit să ajungem aici în spatele tancurilor, cu armată, şi cu studenţime, şi cu oamenii pe care-i vedeţi aici, şi cu mii şi mii de români şi de alte naţionalităţi care ne-au condus. (…) Am învins! Am învins!“. Acel strigăt de victorie se va dovedi cel puţin prematur, iar peste ani actorul va recunoaşte: „Revoluţia la care am participat eu nu a reuşit. Revoluţia la care a participat Sergiu Nicolaescu a reuşit, asociindu-l pe el cu puterea lui Ceauşescu”.
În anii următori, existenţa mai multor revoluţii îi va deveni tot mai clară actorului, iar primele eforturi ale lui Iliescu de consolidare a puterii îl vor face să părăsească Frontul Salvării Naţionale şi să candideze în alegerile parlamentare din mai 1990 pe o listă alături de Mircea Dinescu, Andrei Pleşu şi Dan Hăulică. Nu vor ajunge în Parlament. Peste ani, Caramitru va susţine că a primit semnale de la mai multe persoane că toţi cei de pe listă ar fi intrat în Legislativ, doar că în primele alegeri ale României postdecembriste, cine numără voturile conta la fel de mult ca cei care votau.
„După ce s-au anunţat rezultatele alegerilor şi a avut loc ultima şedinţă a CFSN-ului (n.r. – Consiliul Frontului Salvării Naţionale), Ion Iliescu a trecut pe culoarul Parlamentului provizoriu şi ne-a spus: «Mi-a părut foarte rău de lista voastră! Am vrut să fac ceva pentru voi, dar n-am reuşit». Ne-a lăsat perplecşi, pentru că ce putea să facă Iliescu pentru noi? Ce anume? Să ne transfere voturi? Să ne ajute? Cum? Metafizic? Ce să facă?“, se întreba Ion Caramitru într-un interviu din 2016.
Ion Caramitru a ţinut întotdeauna să accentueze că, mai întâi de orice, este un om de teatru. Cu greu, însă, mai pot fi găsiţi alţi oameni de teatru ca el: actor desăvârşit, a condus Teatrul Naţional pentru mai bine de 15 ani, după ce în alţi 15 ani s-a luptat pentru revoluţia din 1989 la care credea că participă. Ion Caramitru ne-a părăsit pe 5 septembrie 2021, lăsând scena Teatrului Naţional cu un gol de neumplut.
