Liviu Dragnea anunță un nou partid, Alianţa pentru Patrie. Liviu Dragnea, fostul lider al PSD, a anunţat că susţine o formaţiune recent înfiinţată în urma demersurilor făcute de Codrin Ştefănescu. Se numeşte Alianţa pentru Patrie, pentru acest partid voi face foarte multe lucruri, a declarat Dragnea, duminică seara, la Realitatea Plus.
Liviu Dragnea anunţă un nou partid: se numeşte Alianţa pentru Patrie
Liviu Dragnea a spus numele noului partid şi a anunţat că îl va sprijini.
„S-a înfiinţat, se numeşte Alianţa pentru Patrie… ei lansează site-ul partidului, este o aplicaţie pentru cei care vor să se înscrie… pentru acest partid voi face foarte multe lucruri”, a anunţat Liviu Dragnea.
Liviu Dragnea a dezvăluit modul în care a fost înfiinţată noua formaţiune politică.
„Prin octombrie am avut o discuţie cu Codrin (n.r. Codrin Ştefănescu). Mi-a zis că el simte nevoia să sprijine ideea unui nou partid care să nu fie măcinat de compromisuri, de oameni infiltraţi… Am zis că sunt de acord şi voi susţine acest partid… A găsit patru oameni obişnuiţi, cu curaj, ei sunt membrii fondatorii ai acestui partid. Codrin nu a participat”, a explicat Liviu Dragnea.
Fostul preşedinte al PSD a oferit detalii despre orientarea partidului pe care îl sprijină.
„S-a născut din lacrimi, deznădejde şi din speranţa că se mai poate recupera România… Principalul obiectiv este bunăstarea românilor, nu este un partid radical, xenofob, anti-european… Se va face un program de guvernare care se va baza pe resursele naţionale, pe sectoarele pe care România se poate baza”, a mai spus Liviu Dragnea.
Fostul lider social-democrat a fost prefect şi preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, ministru şi preşedinte al Camerei Deputaţilor.