Lucian Nemeș, traseistul care vrea să pună mâna pe Primăria Turda

În cursa pentru Primăria Turda nu lipsește – cum se putea altfel – eternul ei vicePRIMAR, Lucian Nemeș, omul care, de opt ani îndeplinește această funcție. Se pare că îi place mult, pentru că e un loc “cald” și liniștit, unde, vorbește lumea, nu prea s-a remarcat prin nicio inițiativă și nu a accesat fonduri europene.

De profesie avocat, Lucian Nemeș, a câștigat primul mandat în în anul 2012, cu PPDD și, se pare, i-a plăcut mult, așa că, în 2016, și-a obținut cel de-al doilea mandat, printr-o alianță cu PSD. Pentru alegerile de duminică, Lucian Nemeș candidează la funcția de primari al Turzii, după ce a părăsit PSD și s-a alăturat PPUSL, și va prelua și conducerea organizației Cluj a Partidului Puterii Umaniste (social-liberal). 

În ciuda  incompatibilității,  Nemeș  a rămas  pe funcție

Traseistul Nemeș are și o tinichea legată de “coadă”, o decizie a Agenției Naționale de Integritate, din 14. 03. 2014, prin care domnul candidat, fost și actual viceprimar al Municipiului Turda, a fost declarat incompatibil. Evident, domnul viceprimar Lucian Nemeș a contestat în instanța de contencios administrativ și fiscal această decizie a ANI. și, după mai multe procese, la Tribunalul Cluj și Curtea de Apel Cluj, dosarul ajunge la Înalta Curte de Casație și Justiție a României, unde, surpriză……. este admis recursul ANI și rămâne definitiv, declarat incompatibil și în conflict de interese, la data de 16. 11. 2016.
Totuși, în ciuda acestei decizii, nu demisionează și rămâne, în continuare, viceprimar al municipiului Turda.

 Și-a  propus  și votat tatăl ca director al Salinei Turda

Toată tevatura a pornit de la faptul că, în primul său mandat de viceprimar, Lucian Nemeș își propune și votează în Consiliul Local Turda, tatăl, pe domnul Vasile Nemeș, Director General la Salina Turda SA, societate în care capitalul majoritar îl are Consiliul Local Turda. La un an de la acest eveniment, este sesizată Agenția Națională de Integritate care dă soluția: Incompatibilitate și conflict de interese!
În tot acest timp, domnii Vasile și Lucian Nemeș, încasează și salariu și diurna: domnul Vasile Nemeș, aproximativ 300.000 lei reprezentând salariul de director, iar domnul Lucian Nemeș, deși este incompatibil și în conflict de interese declarat, în 8 ani, adică doua mandate, încasează, pe funcția de viceprimar, suma de aproximativ 1.000.000 lei.

În acest moment, se  zvonește că pe rolul Judecătoriei Turda, și în Civil și în Penal, există mai multe procese, în derulare, ce îl vizează pe viceprimarul Turzii, Lucian Nemeș, de profesie avocat.

Cert este că acum, Lucian Nemeș candidează, din nou, la funcția de primar al municipiului Turda, deși oamenii susțin că lui îi place mai mult funcția de vicePRIMAR.

Trending

Gigi Becali se implica in lupta impotriva Covid-19

Gigi Becali a renuntat la declaratii si la aparitiile publice insa a ales sa vorbeasca despre problema uriasa cu care se confrunta intreaga planeta. Patronul...

Andreea Antonescu fara sutien. Momente incendiare la “Ferma – Orăşeni vs. Săteni”!

Andreea Antonescu a rămas fără sutien. Una dintre cele mai controversate prezenţe din noul sezon “Ferma – Orăşeni vs. Săteni” a avut parte de...

Vela a cedat la Iași de frica violenţelor între cei care aşteptau să intre în curtea bisericii şi organele de ordine

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a declarat, joi, la Timişoara, că ridicarea restricţiilor în cazul pelerinajului de la Iaşi a reprezentat „o decizie operativă,...

USR-istul Nicolae Borca, din Jucu, se visa primar, deși el este faimos pentru…rețele de date instalate fără aprobare și pentru datoriile uriașe la stat

În campania electorală pentru locale a ieșit în față, un personaj pe care unii l-ar numi, cu blândețe, pitoresc, în timp ce alții l-ar...

Cât va mai dura actuala pandemie COVID-19

Dr. Emanoil Ceaușu spune că este greu de anticipat cât va mai dura actuala pandemie COVID-19, mai ales că ne confruntăm cu un virus...