Novak Djokovic, numărul unu mondial, s-a calificat în finala US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului, după ce l-a învins în 5 seturi, 4-6, 6-2, 6-4, 4-6, 6-2, pe germanul Alexander Zverev, campionul olimpic en titre.
Novak Djokovic – Daniil Medvedev, finala US Open 2021
Djokovic (34 de ani) şi-a luat cu această ocazie revanşa în faţa lui Zverev, cel care l-a eliminat în penultimul act al Jocurilor Olimpice de la Tokyo, răpindu-i astfel sârbului şansa de a deveni primul jucător din istorie care realizează un “Golden Slam”, după germanca Steffi Graf (în 1988).
Campionului sârb, învingător anul acesta la Australian Open, Roland Garros şi Wimbledon, i-a rămas însă posibilitatea de a câştiga toate cele patru turnee de Grand Slam pe parcursul aceluiaşi sezon (Marele Șlem) şi să doboare totodată recordul istoric de trofee majore, pe care îl împarte în prezent cu elveţianul Roger Federer şi cu spaniolul Rafael Nadal (toţi trei cu câte 20 de titluri de Grand Slam).
Djokovic poate deveni primul jucător după 52 de ani şi după australianul Rod Laver, în 1969, care realizează Marele Şlem, câştigarea celor patru turnee de Grand Slam într-un an.
Novak Djokovic are 5-3 la directe cu Daniil Medvedev
Adversarul lui Novak Djokovic în finala de la Flushing Meadows va fi rusul Daniil Medvedev, al doilea jucător al lumii, care a dispus la rândul său în cealaltă semifinală de vineri, cu 6-4, 7-5, 6-2, de canadianul Felix Auger-Aliassime.
Medvedev (25 ani) a atins şi anul trecut semifinalele la US Open, fiind învins de austriacul Dominic Thiem, care a câştigat în final trofeul. Rusul şi-a confirmat de această dată statutul de favorit în faţa tânărului său adversar Auger-Aliassime (21 ani), aflat la prima sa prezenţă în careul de aşi al unui turneu de Grand Slam.
Novak Djokovic conduce cu 5-3 în duelurile directe cu Daniil Medvedev, ultima lor confruntare având loc anul acesta în finala Openului Australiei, câştigată de sârb în trei seturi (7-5, 6-2, 6-2).