Germania a anunţat că va milita pentru transformarea Europei într-un stat federal

Germania a anunţat că va milita pentru transformarea Europei într-un stat federal. Social-democrații, Verzii și FDP au anunțat miercuri că noua coaliție de guvernare a celor trei partide va milita pentru transformarea UE într-un stat. Potrivit Euractiv, acordul de coaliție prezentat miercuri afirmă că noul guvern va folosi dezbaterile în curs ale Conferinței privind viitorul Europei ca punct de plecare pentru reformarea UE.

În viziunea coaliției germane de guvernare, cel puțin asta scrie în acordul de coaliție asumat de cele 3 partide, Conferința privind viitorul Europei ar trebui să prefigureze un proces constituțional la finalul căruia ar trebui să apară un stat federal european. „O Europă suverană este cheia politicii noastre externe”, a spus miercuri Olaf Scholz, care cel mai probabil va fi instalat cancelar al Germaniei în a doua săptămână a lunii decembrie.

„Fiind o țară puternică din punct de vedere economic și cea mai populată din inima Europei, este misiunea noastră să oferim, să susținem și să promovăm o Europă suverană”, a precizat Olaf Scholz.

Coaliția de guvernare are în vedere și consolidarea Parlamentului European, prin acordarea dreptului de inițiativă legislativă, privilegiu rezervat în prezent doar Comisiei Europene. Ideea este pe placul Parlamentului European, care își dorește de ceva vreme acest atribut.

Udo Bullmann, cel care a condus echipa SPD în negocierile de coaliție care au vizat capitolul afaceri europene, a subliniat că propunerea este un „semnal” puternic asupra modului în care cele trei partide doresc să dezvolte în continuare Uniunea Europeană. Sunt necesari pași suplimentari de integrare, pe care „timpul îi cere” și „oamenii îi așteaptă”, a spus Udo Bullmann.

Deși este încă un drum lung și dificil în a convinge toate statele membre să participe la un proces constitutiv al ”Federației UE”, coaliția guvernamentală germană spune că va încerca să exploateze potențialul procedurilor existente.

Consiliul UE – format din miniștrii statelor membre UE – decide în general pe bază de consens, chiar dacă tratatele ar permite votul cu majoritate calificată. În domeniile în care este deja posibil, „dorim să folosim majoritatea calificată în Consiliu”, a declarat Udo Bullmann.

Germania a anunţat că va milita pentru transformarea Europei într-un stat federal. Sursa: referendum.ro

Nu ratati:

Trending

spot_img

Stiri verificate. Stiri reale.

Follow us