Turdeanul Velu Turcu declarat nevinovat

Inițial, Tribunalul Cluj l-a condamnat la închisoare pe omul de afaceri Velu Turcu (Vel Trans), respectiv la 6 ani și 6 luni de închisoare cu executare, la rejudecarea unui dosar care a intrat pe rolul instanțelor în anul 2012.

La prima judecare, Valer Turcu a fost condamnat de Tribunalul Cluj la 10 ani de închisoare, iar soția sa la 9 ani de închisoare, însă Curtea de Apel a desființat în totalitate această sentință penală, în noiembrie 2018 și a retrimis dosarul la rejudecare, pe fond, la aceeași instanță (Tribunalul Cluj). Care în primăvara anului 2021 a dat sentința de mai sus.

În apel, însă, decizia Curții de Apel Cluj i-a fost favorabilă în totalitate, decizia fiind definitivă, punându-se astfel capăt travaliului prin care a trecut, ani de zile, omul de afaceri din Câmpia Turzii.

Practic, magistrații Curții de Apel Cluj au desființat decizia Tribunalului Cluj și rejudecând cauza, a decis ”că legea penală mai favorabilă pentru toţi inculpaţii apelanţi este C.pen. în vigoare”. Astfel, Valer Turcu a fost absolvit de toate acuzațiile aduse.

Omul de afaceri din Câmpia Turzii Velu Turcu era judecat pentru evaziune fiscală, stabilirea cu rea credință a cuantumului TVA de rambursat, spălare de bani și influențarea declarațiilor. Soția sa, Daniela Turcu, a fost judecată pentru complicitate la evaziune fiscală, evaziune fiscală, stabilirea cu rea-credință a cuantumului TVA de rambursat și spălare de bani, iar instanța a decis că faptele nu au fost săvârșite cu vinovăția prevăzută de legea penală.

Turdeanul Velu Turcu declarat nevinovat. Sursa: turdanews.ro

Nu ratati:

Trending

spot_img

Stiri verificate. Stiri reale.

Follow us