Cel mai trist lucru recent mi s-a întâmplat în școli. Am fost anul acesta la trei categorii de școli. Fac mereu un test după ce discut cu elevii de liceu.
Îi întreb: unde-și văd viitorul. Aici sau afară. Răspunsul e aproape unanim 99%. Cei din școlile private foarte bogate, cu taxe imense, ”copiii de bani gata” dar care nu au nicio vină în asta, spun clar: viitorul nostru e la Londra, Paris, New-York. La ei e o chestiune de statut: ”noua boierime” locuiește afară – în interior rămân ”noua iobăgime”.
Repet, ei nu sunt vinovați, așa sunt educați și setați. Dar viitorul lor e legat de ”afară” chiar dacă averea este făcută aici. Am mai trecut printr-o astfel de experiență: elita la Paris își tocau averile făcute în țară.
Am mers la școlile foarte bune de stat: sunt liceele care produc cei mai bine pregătiți elevi ai țării. Copii excepționali, foarte bine pregătiți: cu sacrificii mari din partea lor și a părinților. Toți, aproape unanim, vor pleca afară. De ce? Cred că în occident au acces la o școală mai bună și o carieră decentă pentru nivelul lor de pregătire.
Ei gândesc rațional și pragmatic. Aici, îmi spun ei: nu avem acces la o școala bună pe meserie și chiar dacă am face ceva de top posturile sunt luate de alții. Asta e percepția lor. Greu de combătut.
Pentru copiii din mediul sărac, grosul populației, lucrurile stau și mai simplu: ei pleacă de foame, în căutarea unui loc de muncă ceva mai bine plătit: ei sunt carnea de tun indiferent unde se duc. Majoritatea plecă la munci necalificate care reproduc continuu sărăcia. Aici sau acolo.
Practic viitorul nostru – copiii – sunt niște produse pentru export: ei nu ne mai aparțin.
Firește: nu pleacă toți, e imposibil. Dar proiecția lor de viitor nu este legată de această țară. Iar asta spune multe.
Întrebarea este: ce proiect de țară avem dacă viitorul ei e aruncat afară? Dacă cei tineri nu mai sunt motivați să rămână și patria le produce un imens disconfort? Undeva, ceva e greșit profund.
Cu realitatea stăm și mai prost: profesorul Vasile Ghețău ne spune că pe parcursul unui an România s-a depopulat cu o viteză nebună. A dispărut aproape un oraș precum Sibiu: aproximativ 143.000 de oameni într-un an. La o populație de 19 milioane de oameni.
„Pentru a întregi profunzimea dezastrului demografic voi adăuga că numărul decedaților a fost de două ori mai mare decât numărul născuților în 1.240 localități, de 3 ori mai mare în 574, de 4 ori în 232, de 5 ori în 112, de 6 ori în 69 și de 7 ori și mai mult în 98 de localități. Ce viitor poate avea populația acestor peste 2.300 de localități?”, spune profesorul.
Dacă mai punem la socoteală și tendința de migrație economică din cauza politicii ”mâinii de muncă ieftine” situația arată catastrofal. România precum piața goală de la paradă precum în fotografie. Mai avem militari și armată care să apere ce?
În rest cum bine ar trebui să știm: când gătim fasolea cu ciolan doar aerul ne mai aparține – restul e fie de import, fie profitul merge spre companii care nu ne mai aparțin demult.
Ubi bene, ibi patria / Unde e bine, acolo e patria sau poate Ubi panis ibi patria / Unde există pâine, există țară?
Sărbătoarea de 1 decembrie ar trebui să fie și un bun moment de reflecție despre noi și societate.
La mulți ani! Și să sperăm la ceva mai bun în viitorul tot mai sumbru.
Viitorul nostru, copiii, sunt niște produse pentru export. Sursa: Vasile Ernu, Facebook.
