Viorel Hrebenciuc condamnat la 3 ani de închisoare cu executare

Viorel Hrebenciuc condamnat la 3 ani de închisoare cu executare. Fostul deputat Viorel Hrebenciuc a fost condamnat definitiv, marţi, de Curtea de Apel Bucureşti, la 3 ani închisoare cu executare în dosarul Giga TV. Alături de el au mai primit condamnări Gheorghe Ştefan „Pinalti”, fosta șefă CNA Laura Corina Georgescu, precum și Narcisa Iorga, fostă membră a CNA.

Și Laura Georgescu condamnata si ea , fosta şefă a Consiliului Naţional al Audiovizualului a ajuns în custodia Poliţiei, urmând să fie încarcerată pentru a executa pedeapsa de 4 ani şi 4 luni de închisoare primită în dosarul Giga TV, potrivit unor surse judiciare citate de Agerpres.

“Având în vedere decizia instanţei, astăzi, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul Investigaţii Criminale a pus în aplicare un mandat de executarea a pedepsei cu închisoarea, emis pe numele unei femei de 55 de ani. Cea în cauză este în custodia poliţiştilor, urmând a fi încarcerată”, a informat Poliţia Capitalei.

Dosarul Giga TV

Potrivit DNA, în data de 17 septembrie 2013, la propunerea Laurei Georgescu, CNA a decis cu o majoritate de 7 la 4 (11 membri prezenţi), retragerea licenţei audiovizuale pentru postul Giga TV, controlat de Gheorghe Ştefan, scrie Agerpres.

În consecinţă, a fost emisă Decizia 483/2013, în care, după o elaborată expunere de motive şi consideraţii de natură tehnică, s-a hotărât că respectivul post tv a încălcat dispoziţiile art. 57 alin.1 lit. b teza 2 din Legea nr. 504/ 2002 a audiovizualului, în sensul că a încetat să difuzeze serviciul de programe pentru care i s-a acordat licenţa audiovizuală mai mult de 96 de ore, pentru orice motive imputabile titularului, singura sancţiune prevăzută de lege într-o asemenea situaţie fiind retragerea licenţei.

“Ulterior, Narcisa Iorga l-a îndrumat pe Gheorghe Ştefan să apeleze la cunoştinţele sale din mediul politic, pentru a influenţa votul pe care ceilalţi membri ai CNA urmau să îl dea cu privire la contestaţia pe care postul TV respectiv intenţiona să o formuleze. În acest context, Narcisa Iorga a precizat pe cine anume dintre oamenii politici trebuie să îi acceseze şi capaciteze, pentru ca aceştia, la rândul lor, să îi influenţeze pe membrii CNA asupra cărora puteau să îşi exercite influenţa şi autoritatea. Printre oamenii politici nominalizaţi de Narcisa Iorga s-a numărat şi fostul parlamentar Viorel Hrebenciuc. Ca urmare a indicaţiilor primite, Ştefan i-a solicitat sprijin lui Hrebenciuc, astfel încât acesta să se implice nemijlocit în realizarea de demersuri pentru a determina funcţionari din CNA ca instituţia să revină asupra deciziei prin care a fost retrasă licenţa pentru postul de televiziune respectiv”, susţineau procurorii.

Conform DNA, în urma solicitării făcute de reprezentantul postului tv, Viorel Hrebenciuc s-a implicat nemijlocit în realizarea de demersuri pentru a o determina pe Laura Georgescu ca instituţia pe care o conducea să revină asupra deciziei.

“Ca urmare a acestor acţiuni, după numai două săptămâni, la 1 octombrie 2013, s-a emis o altă decizie, nr. 514/ 2013, prin care s-a revocat decizia anterioară (6 voturi pentru şi 4 voturi împotrivă, din 10 membri prezenţi), precizându-se doar că argumentele conţinute în contestaţia depusă de postul de televiziune sancţionat au fost admise, fără a se mai realiza o analiză tehnică sau să se ţină cont dacă există un punct de vedere al specialiştilor din cadrul CNA, care să constate dacă susţinerile din contestaţie sunt temeinice şi legale. Prin acţiunea sa, Laura Georgescu a contribuit la cauzarea unei tulburări însemnate a activităţii CNA, prin exercitarea necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu şi încălcarea dispoziţiilor legale din domeniul audiovizual, ceea ce a permis funcţionarea, în continuare, a unui post de televiziune căruia îi fusese retrasă în mod corect licenţa”, explicau procurorii.

Ei susţineau că astfel au fost afectaţi implicit şi ceilalţi operatori de televiziune, atât sub aspectul concurenţei neloiale, cât şi al încrederii în corectitudinea desfăşurării activităţii de către singurul organism abilitat să monitorizeze domeniul audiovizual şi să aplice legislaţia specifică.

Nu ratati:

Trending

spot_img

Stiri verificate. Stiri reale.

Follow us