Demiteri în cazul incendiului de la Constanța. Prim-ministrul Florin Cîţu a anunţat vineri că a cerut demiterea managerului Spitalului de Boli Infecţioase Constanţa, Stela Halichidis, şi că l-a demis din funcţie pe preşedintele Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate (ANMCS).
“Am luat două decizii. În primul rând, l-am sunat pe domnul primar al Constanţei, Virgil Chiţac, şi am cerut să o demită din funcţie pe doamna manager al Spitalului de Boli Infecţioase. În acelaşi timp, am semnat ordinul prin care l-am demis pe preşedintele ANMCS, care de când a intrat în funcţie nu a mai făcut nicio evaluare şi era în atribuţiile domniei sale să facă evaluări şi în ce priveşte acreditările spitalelor din România”, a afirmat premierul, la Palatul Victoria.
Citeste si: Spitalul de Boli Infecțioase de la Constanța nu avea autorizație de securitate la incendiu
Cine este Stela Halichidis, managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Constanța
Stela Halichidis, medic primar boli infecțioase și managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Constanța, a cărui demitere a fost cerută de premierul Florin Cîțu după ce 7 pacienți au murit vineri dimineață în incendiul izbucnit în secția de Terapie Intensivă, conduce spitalul de 12 ani, din anul 2009, de pe vremea când Radu Mazăre era primarul Constanței. Ea a obținut o funcție de conducere în spital – director adjunct medical – în același an în care a devenit medic primar.
Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța se află în subordinea Primăriei Constanța, ceea ce înseamnă că Stela Halichidis a fost numită manager în timpul mandatului de primar al lui Radu Mazăre.
În același an, 2004, Stela Halichidis a fost numită director adjunct medical al spitalului.
5 ani mai târziu, în anul 2009, Stela Halichidis devine managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Constanța, pe care îl conduce până astăzi.
Stela Halichidis a declarat vineri dimineață, la scurt timp după tragedie, că toate defecțiunile care fuseseră semnalate fuseseră remediate, la spital nu era nimic în neregulă, “dar s-a întâmplat un necaz”.
“Totul funcționa conform legii, toate defecțiunile au fost remediate, dar s-a întâmplat un necaz. Toate actele sunt în regulă, nu era nimic în neregulă”, a declarat managerul Halichidis Stela, care inițial nu voia să facă declaratii, spunând că îi este rău: “Mie mi-e rău, ce vreți, să mor aici?”, le-a spus ea jurnaliștilor.